Parlamentul german a aprobat planul de salvare a Greciei

Parlamentul german a aprobat planul de salvare a Greciei
Publicat: 19/08/2015, 15:17

Rezultatul votului a părut totodată să disipeze speculații potrivit cărora Merkel s-ar fi confruntat cu dificultăți în interiorul blocului conservator în adoptarea acordului. Planul de salvare a fost adoptat cu 454 de voturi la 113 și 18 abțineri.

Votul german este unul dintre ultimele în parlamente europene. Olandezii urmează să supună planul la vot miercuri după-amiaza, după care Grecia urmează să primească o primă tranșă din cele 86 de miliarde de euro prevăzute prin pachet.

Atena are nevoie de bani în următoarele 24 de ore, pentru a efectua o rambursare joi. Consiliul de Administrație al Fondului european de salvare, cel care efectuează plata, urmează să se întrunească miercuri seara într-o teleconferință pentru a discuta pe această temă.

Aprobarea Parlamentului german nu a fost niciodată pusă la îndoială, după un vot similar, luna trecută, când 60 de membri ai blocului conservator al lui Merkel au votat împotrivă, iar unele publicații locale au speculat că și mai mulți urmau să se opună miercuri, în contextul în care germanii sunt tot mai sceptici în a le acorda grecilor noi sume de bani.

În pofida faptului că nu era disponibilă imediat o numărătoare pe partide a voturilor, rezultatul sugerează că parlamentarii lui Merkel au votat mai degrabă în confrmitate cu recomandările cancelarului.

Ministrul german al Finanțelor Wolfgang Schaeuble, un oficial de rang înalt în cadrul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a lui Merkel, unul dintre cei mai duri critici ai Greciei, ar fi contribuit la adoptarea planului, îndemnându-i pe parlamentari, înainte de vot, să susțină al treilea plan de salvare a Greciei din ultimii cinci ani, în lumina unei schimbări majore în abordarea Guvernului de la Atena.

Germania este cel mai mare contributor unic la planurile de salvare a Greciei.

Votul în favoarea planului a fost susținut, de asemenea, de către Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul de coaliție al lui Merkel, și de către Verzi, aflați în opoziție.

În Olanda, parlamentarii și-au întrerupt vacanța de vară pentru a dezbate cu privire la susținerea de către Guvern a planului de salvare a Greciei.

Geert Wilders, un parlamentar antiislamist, antieuropean și care s-a pronunțat împotriva acordării unui ajutor financiar Greciei, a deschis dezbaterile numindu-l pe premierul Mark Rutter un „Pinocchio al Țărilor de Jos”, pentru că și-a încălcat angajamentul din campanie de a nu aproba alt plan de salvare.

Rutte nu are nevoie de ajutorul Parlamentului pentru a aproba planul, dar este puțin probabil să facă acest lucru fără susținerea majorității parlamentarilor. Înainte de dezbateri, Partidul Poporului pentru Libertate și Democrație al lui Rutte a anunțat că susține planul, la fel ca Partidul Laburist, partenerul său de coaliție, și Partidul Democrații 66, ceea ce-i oferă o majoritate confortabilă în Legislativ.

Premierul grec Alexis Tsipras reflectează dacă să ceară sau nu un vot de încredere în Guvernul pe care-l conduce, în urma unei rebeliuni în interiorul Partidului Syriza (extremă stânga) din cauza planului de salvare a țării. El s-ar gândi, de asemenea, să organizeze alegeri legislative anticipate luna viitoare, după obținerea planului.

Syriza lui Tsipras a câștigat alegerile din ianuarie promițând, între altele, să pună capăt măsurilor de austeritate, însă, după mai multe luni de negocieri cu creditorii țării, a fost nevoită să revină asupra promisiunii, pentru ca Atena să poată primi banii și ca Grecia să rămână în zona euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...